top of page
Image by Christopher Gower

PROGRAMUL
DIGITALIZARE

Finanțare nerambursabilă de minimum 15.000 Euro și maximum 100.000 Euro.

Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către creșterea intensității digitale.

Beneficiari eligibili: societăți comerciale (non-agricole), care își desfășoară activitatea în alte sectoare decât TIC, constituite în baza Legii 31/1990 – IMM-uri din Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui), din mediul urban și/sau rural.

Valoarea finanțării nerambursabile:  minimum 15.000 Euro și maximum 100.000 Euro.

Contribuția solicitantului: minimum 10% din valoarea eligibilă a proiectului.

Investițiile propuse trebuie să conducă la atingerea unui nivel ridicat de intensitate digitală, astfel este necesar ca solicitantul: să-și mărească numărul de tehnologii digitale, iar după realizarea investiției, numărul tehnologiilor digitale utilizate să fie cel puțin 7 din lista celor 12 tehnologii ; iar la depunerea proiectului este necesar un Studiu de Fezabilitate digitală (SFD). 

Calendarul Programului Digitalizare

 📌 Estimare lansare Apel 2: Noiembrie 2025 în consultare publică și Martie 2026 depunerea proiectelor.

     Lista tehnologii digitale / activităților eligibile: 

1.    servicii de consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de digitalizare de care are nevoie IMM-ul, cu condiția ca soluțiile tehnice identificate și descrise în Studiul de fezabilitate digitală, să facă obiectul investițiilor din cadrul proiectului aferent cererii de finanțare;

2.    achiziționarea de hardware TIC și a altor dispozitive și echipamente aferente, inclusiv pentru E-Commerce, IoT (Internet of Things), etc., precum și cheltuieli de instalare, configurare și punere în funcțiune;

3.    realizarea de rețele LAN/WiFi;

4.    achiziționarea licențelor software, achiziționarea și/sau dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente, pentru gestiune financiară, gestiunea furnizorilor, resurse umane, logistică, implementarea RPA (Robotic Process Automation), ERP (Enterprise Resource Planning), CRM (Customer Relationship Mangement), pentru sisteme IoT (Internet of Things) și AI (Artificial Intelligence), soluții E-Commerce, mail-room-uri digitale, realitate virtuală/augmentată, tehnologii Blockchain, etc. și  integrarea acestora în BTP (Business Technology Platform), acolo unde este cazul;

5.    achiziționarea unui website de prezentare a companiei;

6.    servicii social media pe perioada implementării proiectului;

7.    achiziționarea/utilizarea pe perioada de implementare a proiectului, a unui nume de domeniu nou;

8.    servicii de trecere a arhivelor din analog/dosare/hârtie în digital indexabil;

9.    achiziția de servicii de tip Cloud Computing pe perioada de implementare a proiectului;

10.    achiziționarea de servicii pentru consolidarea securității cibernetice aplicabile pentru software/ găzduire/rețele, pe perioada de implementare a proiectului;

11.    instruirea de către terți a personalului care va utiliza produsele implementate/achiziționate și a personalului care va asigura mentenanța, daca este cazul, în situația în care acest serviciu nu este inclus în prețul de furnizare al echipamentelor/software-ului;

12.    servicii de auditare tehnică – un raport de audit tehnic care confirmă îndeplinirea/utilizarea tehnologiilor DESI 2019 asumate în cererea de finanțare.

Achiziția de utilaje și echipamente pentru activitatea economică a firmei nu este eligibilă.

Condițiile de implementare implică derularea următoarelor etape:

  1. Înainte de deschiderea apelului în MySMIS2021/SMIS2021+:

  • Punerea la dispoziție a unei platforme online, în vederea înregistrării potențialilor solicitanți care va fi utilizată pentru desfășurarea unui proces de preselecție aleatorie prin metoda RCT (Randomized Controlled Trial), utilizând o procedură acreditată de selecție. În această etapă, nu se vor încarcă documente în platformă.

  • Solicitanții aleși în acest proces vor fi invitați, în mod formal, să depună o cerere de finanțare în cadrul sesiunii de depunere ce va fi ulterior deschisă. 

  1. Lansarea apelului de proiecte în MySMIS2021/SMIS2021+,  în cadrul căruia solicitanții eligibili vor fi cei cărora le-au fost transmise invitații formale de depunere a cererii de finanțare.

Se oferă o listă a codurilor CAEN neeligibile. 

Pentru a afla dacă firma dumneavoastră este eligibilă, nu ezitați să ne contactați telefonic.

Contactează un consultant de afaceri și obține finanțare nerambursabilă pentru creșterea firmei tale!

UNLOCK

BUSINESS

CONSULTING

bottom of page